Concepția despre lume

  O concepție este definită ca o totalitate de idei ce ajută omul să afle o cale de adevăr în viața sa. Structura unei concepții se împarte în 2 feluri: teoretică și practică. Partea teoretică se bazează mai mult pe convingeri, iar acea practică pe acțiuni practice. Există 4 tipuri de concepții despre lume. Acestea sunt: mitul,știința,religia și filosofia. Dintre toate acestea enumerate , filosofia este mai pe prim-plan, din cauză că ea reprezintă în mare parte relația omului cu lumea înconjurătoare și sensul lui în viață, ceea ce e de o mare valoare pentru om. Cunoaste-te pe tine însuți. A te cunoaște pe tine însuți este prima cerință pe care ne-o poruncește rațiunuea. Această cerință este primul pas spre înțelepciune. Acel ce nu-și cunoaște defectele, nu și le poate îndrepta, acel ce nu pricepe diferența între bine și rău – nu poate avea un țel în viață, acel ce nu-și cunoaște nevoile, nu are nici o grijă de a le împlini, și tot așa mai departe. A te cunoaște pe tine însuți este o metodă justă de a intra sigur în lumea cunoașterii. Această experiență te poate aduce unde ai vrea tu , și poate să-ți deschidă orice ușă spre orișicare destinație. După Kant, marele filosof, cunoașterea are 2 rădăcni: intuiția și conceptul. Doar din unirea lor poate izvora cunoașterea. Lumea în care trăim e plină de diferite mistere, unele mai mari ca altele. Fiecare mister se bazează pe cele mai importante și minim-știute de către toți noi lucruri. Misterul fiind însăși ceva foarte important pentru orice individ de pe glob. El este ceea ce ne ține în suspans pe parcursul vieții. Dacă e sa ne închipuim că vom rezolva toate misterele, atunci pur și simplu ne va fi plictisitor în viitor, și astfel vom pierde simțul de a trăi și împreună cu asta, de a avea o viață fericită. Timpul, care ne este dat, este predestinat pentru a simți picătura cea de frumos, fericire, dragoste și iubire pe propria piele. Astfel noi creem o proprie părere despre ce înseamnă concepția despre lume, și în general, ce înseamnă însăși viața. Deci încep cu începutul. Stau acum la notebook afară și încerc cumva să explic în scris viața și conceptul ei. Nu e un lucru ușor, dar oricum.. De ce am ales să scriu afară?? Păi unicul motiv existent este că cred că inspirația, sau mai bine spus muza va veni mai rapid și va face mai mare treabă decît dacă voi fi în casă. Unde vreau eu să ajung cu propozițiile acestea fără sens? Să ajung eu vreau la aceea că universul, natura, lumea sunt create pentru a ajuta ca omul să trăiască fericit. Dar iată că aici apare o altă întrebare precum că de ce nu toți sunt fericiți.. Toată faza constă în aceea că fiecare individ, unic în felul său captează fiecare fir de informație într-un mod propriu, unic. De aici și putem trage concluzia că starea psihologică depinde într-un mod direct de mediul ambiant, și invers, dar asta deja e partea ecologică . Orice idee nu ar fi, orice concept nu ar exista, orice propoziție pe care nu ni-ar da-o profesoara să o comentăm își trage rădăcinile din trecut. Astfel, prezentul se bazează pe trecut, și tot așa, fiecare timp depinde de celelalte două. Deci eu încep cu trecutul. Nu am găsit un exemplu mai bun decît exemplul familiei. Fiecare familie își are arborele său geniologic, deci, fiecare membru teoretic își știe cel puțin o parte din trecutul neamului lui. Trecutul este tot ce atingem, fiecare frunză își are trecutul său. Fără îndoială că trecutul poate fi interpretat în mai multe feluri, cel puțin pentru natura omenească. Astfel poate exista trecutul bun, și trecutul rău. Acel bun deobicei e de lungă durată și este mai vestit în creierului omului, pe cînd acel rău – invers , este destul de insuportabil și chiar poate să cauzeze diferite emoții negative ce duc la stres, ș.a.m.d , ce pînă la sfîrșit duc la scurtare vieții, asta deja ține de biologie, dar oricum, îmi plac cuvintele în plus, eseul ăsta e un caz aparte. Dar să nu mă abat prea mult de la temă.
Mai departe, prezentul pentru mine e ceea ce mă stimulează în fiecare zi ca să trăiesc mai departe. Acest stimul este necesar, absolut necesar pentru a continua să primești (de undeva ) interesul pentru aceea ce te înconjoară. Sună cam complicat dar oricum prezentul rămîne a fi partea decisivă a existenței.Nu știu de unde am auzit o afirmație, ce sună în felul următor: ”Exiști – deci trăiești”. Cinstit să vorbesc, e un înțeles greșit. Nu fiecare ce există - trăiește. A trăi înseamnă a iubi, a respecta fiecare clipă din viață, cu părere de rău nu toți țin cont de asta, inclusiv eu. Să trăiești cu adevărat atunci cînd mergi cu rutiera spre lucru, atunci cînd treci drumul, atunci cînd mănînci la cantină. Viața este simplă, mintea omului o face complicată. Omul este măsura tuturor lucrurilor.El devine om deoarece ia în stăpînire,măsoară, lucrurile, adică le oferă o importanță, le dă chip și suflet, omul fiind singura ființă care-și măsoară lucrurile. De mic copil eram învățat că lumea sau că a fost creată de Dumnezeu , sau de Darwin, alții mai vorbeau despre extraterești, dar nu-i pe asta, probabil că nu ar trebui să cunoaștem niciodată de către cine este creată ea, pentru că asta ar aduce la alte întrebări. Și care e diferența dintre omul care răspunde la multe întrebări și omul ce nu răspunde la nici o întrebare pe parcursul vieții? Eu știu doar o diferență, și anume că acel ce știe mai puțin - trăiește mai mult, mai fericit, mai sănătos, pe cînd celuilalt doar i se pare că tot ce face este corect, și i se pare că a găsit calea spre fericire, dar tocmai la sfîrșit el depistează că a greșit. Ce se știe despre lume? Se știe că e mare, dar că e și mică , se spune că piere , dar alții spun că de abea se naște. În viziunea mea lumea este un copac cu mii de frunze, acest copac ca orice altul își lasă frunzele, într-un anotimp, și le dă viață, în altul. Ăsta e un copac unic, un copac de o singură specie. Un altul ca el nu mai este în univers. Cel puțin pe mine căutare speciei nu mă interesează. Filosofii lumii trecute gîndeau diferit despre lumea viitoare, aveau o mulțime de variante cum ar deveni ea peste mii de ani, dar la moment observăm că nimeni nu era, și este, în stare să prezică viitorul. Viitorul este ca un drum fără direcție, te poate duce pe cele mai inaccesibile și neașteptate căi. Astăzi poți fi un student cu bursă, prietenă, note bune, succes în toate, peste un an poți fi un boschetar lipsit complet de noroc. Soarta este ceva ce nu poae fi condusă, ceva imprevizibil, într-un fel ca și viitorul. Lumea este ca o carte fără de sfîrșit, cu cît mai mult o studieză, cu cît mai mult o citești și intri în esență, cu atît mai repede te asimilezi și începi a primi plăcere de la asta. Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile. 7 zile au fost înfăptuite pentru ca omul să trăiască frumos. Să trăiască în așa fel încît să-i covină atît lui cît și celor ce-l înconjoară, mediul de trai. Apa,focul,pămîntul,aerul, aceste 4 sunt bazele lumei. Pe acestea se ține totul. Fără una dintre ele omul pur și simplu nu ar putea exista. Aceste 4 pietre au fost descoperite cu mulți ani în urmă de către oameni. Acești oameni acum se numesc oameni de știință, și rolul lor este de a descoperi lucruri noi, a face anumite progrese,luptînd pentru îmbunătățirea mediului de trai a omului. Fiecare om îți are rolul său. Fie el mare,mic,fără un picior, sau surd, el are a sa legendă personală și lista sa de ”ce trebuie să fac..”. Mai devreme sau mai tîrziu omul își află legenda sa personală, aceasta ajutînd-ul să-și afle locul în viață. Părerea mea este că ar trebui să ne cunoaștem pe sine mai întîi ca apoi să-i începem ai cunoaște pe apropiații noștri, după care numai atunci vom putea afla cine suntem noi în realitate. Acum numai realitatea contează. Ea este ceea ce ne spune de adevăr. Aici am putea aduce vorba despre trilema lui Gorgias, care spune că ”nimic nu există în realitatea obiectivă, dacă există ceva, atunci acesta nu poate fi cunoscut, dacă poate fi cunoscut atunci nu poate fi comunicat”. Adică, în realitate nimic nu există, iar dacă chiar există, atunci, aceasta nu poate fi cunoscută, pentru că dacă ar putea fi cunoscută, nu ar putea fi transmisă. În mare parte această trilemă ne vorbește despre realitatea existenței și realitatea non-existenței. Ambele fiind viață. Ar fi imposibil de nu vorbit despre suflet într-un eseu despre lume. Sufletul omului este ceva sacru, atît pentru el cît și pentru ceilalți. Sufletul este ușa între bine și rău, el împarte omul în categorii. Ca atare omul întotdeauna e bun, doar că e bun în felul său. De exemplu, eu sunt corect în felul meu, tu ești corect în felul tău, dar ceea ce contează mai mult este că această corectitudine în realitate nici nu prea contează, pentru că viața întotdeauna și pretutindeni a constat și va consta din întrebări. Fără de ele nu ar mai fi ea așa de interesantă. Noi toți am vrea să știm concepția lumii acea adevărată, dar din păcate nouă nu ne este dat să o știm, pentru că .. cu cît mai mult știi cu atît mai repede îmbătrînești :S . Tare îmi e de plictiseală să scriu un eseu fără de emote-icons :) Probabil că plictiseala asta apare pentru că ai o lume a ta, în care încerci să trăiești, și în care vreai să-ți aduci prietenii. Dar din păcate asta nu întotdeauna se egalează cu succes. Succesul este plăcere cea infinită ce ne conduce creierul spre care-mai-de-care lucruri. El fiind stimulul pentru care și scriu acest eseu. Un eseu voluminos.. huh, e cam mult. Dar oare nu e de ajuns chiar și niște cuvinte pentru a explica esența vieții? Sigur că ajung, doar că aceste cuvinte le știe doar acel ce crede, acel ce are încredere totală în sine și în forțele sale proprii. Deci, eu am încredere în mine, sau poate că doar mie îmi pare așa, dar oricum, cred că ceea ce am enunțat mai sus este ceva ce trebuia de scris o dată în viață; deoarece, scriind, te vei cunoaște mai bine, dezvăluind gîndurile pe hîrtie fiind cel mai prosper mod de a trăi o viață sănătoasă , destoinică. Și, deci, am scris 2 pagini de nuștiu ce.. dar în fine , din ce dracu constă lumea asta? În viziunea mea răspunsul întradevăr e simplu. Lumea asta constă din OAMENI,OAMENI și iarăși OAMENI. Ei sunt viitorul, ei sunt acei ce pot schimba , ei sunt calea ce duce spre optimizarea problemelor- fericirea absolută. Gîndurile. Asta e ceva ce doare și bucură în același timp. Sună cam paradoxal dar ele pot uneori să te aducă la o stare de euforie, iar alteori în spitalul de la Costiujeni :) , ceea ce aproape e același lucru. Absolut toți oamenii au darul de a gîndi, doar că unii dintre ei, chiar mulți dintre ei, îl ignoră, acceptînd în majoritatea cazurilor realitatea altora. Gînd + fapt + acţiune = Gîndirea + Limbajul + Pragmatica = filosofiaminţii + filosofia limbajului + filosofia pragmaticii Dracu știe de ce am așa puține gînduri.. dar poate că ele nu țin de lume,viață? Sau poate că ele totuși țin de lume doar că eu le interpretez într-un alt mod- un mod greșit. Poate, cine știe....     p.s cine știe să îmi scrie pe mail :)